Sărbătoarea parohiei „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ulm

Sursa http://www.mitropolia-ro.de/index.php/arhiva-stirilor/609-sarbatoarea-parohiei-sfintii-petru-si-pavel-din-ulm

Diac. Dr. Alexandru Roşu, Bonn

O mare bucurie a stăpânit sufletele credincioşilor Parohiei Ortodoxe Române „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ulm, care sâmbătă, 27 iunie 2015,  şi-a sărbătorit primul hram după reorganizarea iniţiată anul trecut prin numirea noului paroh Pr. Sebastian Suciu. În mijlocul a peste 170 de credincioşi şi într-o atmosferă de căldură sufletească, ÎPS Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, a celebrat Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Alături de preotul paroh au mai slujit Pr. Ciprian Suciu (Parohia Augsburg) şi Pr. Cristian Căjvăneanu (Parohia Kempten) dar şi mai mulţi oaspeţi veniţi din ţară: Pr. Dumitru Pătrunjel (Parohia Târnăveni-Boziaş. Jud. Mureş), Pr. Laurenţiu Hălmaciu (Parohia Crăieşti, protopopiatul Târnăveni), Pr. Vasile Goga (Parohia Cetatea de Baltă, protopopiatul Blaj) cât şi Pr. Iconom stravrofor Corneliu Bujoreanu, inspector eparhial în cadrul Episcopiei Covasnei şi Harghitei. Soborul a fost întregit de diaconii Dumitru Dura (secretarul Mitropoliei noastre), Ierod. Ioan Popoiu (consilier cultural al Mitropoliei) şi Diac. Alexandru Roşu (Parohia Bonn). Numărul credincioşilor prezenţi a fost sporit de către mai mulţi credincioşi ai parohiei de la Bonn anume veniţi pentru această sărbătoare. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei condus de tânărul teolog Adrian Goga.

În cuvântul de învăţătură, ÎPS Mitropolit Serafim a adus înaintea ochilor celor prezenţi modelul răspunsului la chemarea lui Dumnezeu şi al desăvârşirii harului lucrată prin asumarea suferinţelor, întruchipat de Sf. Apostol Pavel, şi respectiv, pe acela al tăriei credinţei mărturisitoare, reprezentat de Sf. Apostol Petru. Credinţa mărturisitoare, asumarea suferinţei, şi propovăduirea neîncetată izvorâtă din dragostea Domnului Hristos sunt acelea care zidesc comunitatea şi, prin intermediul acesteia, comuniunea. ÎPS Sa a lăudat revitalizarea duhovnicească a parohiei româneşti din Ulm, roada activităţii pastorale a noului paroh şi a săvârşirii săptămânale a slujbelor Bisericii. Totodată, ÎPS Mitropolit Serafim a îndemnat la a spori eforturile pentru păstrarea identităţii naţionale dar şi a milosteniilor către cei din ţară aflaţi în nevoi. Sărbătoarea parohiei din Ulm a consfinţit colaborarea credincioşilor mai multor confesiuni, cărora Părintele Mitropolit a ţinut să le mulţumească nominal. La loc de cinste se înscriu numele D-lui Matthias Sollner (de confesiune romano-catolică) şi a soţiei sale D-na Afrodita, care împreună cu D-l Gheorghe Jitaru încă de acum 20 de ani au cerut Mitropoliei Ortodoxe a Germaniei ţinerea de slujbe ortodoxe în Ulm, punând astfel bazele parohiei. În pregătirea praznicului s-au distins D-l Peter Roppelt (de confesiune evanghelică) şi vrednica sa soţie D-na Mariana, Familia Andreas şi Lavinia Dörner, Familia Ciprian şi Elena Calangiu şi D-l Georg Hütter.

Atmosfera de căldură şi zidire sufletească a continuat şi la agapa care a urmat slujbei. O veritabilă emulaţie a avut loc atunci când baladele rapsodului Ioan Creţeanu s-au succedat cu pricesenele şi cântecele populare şi patriotice interpretate de către preoţii oaspeţi din România, cunoscuţi pe Valea Târnavei Mici pentru cântecele lor intonate polifonic. ÎPS Mitropolit Serafim a ţinut mesenilor un cuvânt de învăţătură despre Sfinţii Martiri Brâncoveni, a căror baladă a fost cântată.